Conferința Națională de Drept Penal al Afacerilor 2025

Intervenții

Prof. univ. dr., av. Mihai Adrian Hotca, președinte ARDPA, fondator Hotca Neagu Sitaru & Asociații – Incompatibilitatea prevăzută de art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000

Prof. univ. dr., av. Norel Neagu, Universitatea Româno-Americană, București – Jurisprudența instanțelor internaționale în materia infracțiunilor informatice sau săvârșite prin mijloace informatice 

Asociația Română de Drept Penal al Afacerilor (ARDPA) și Revista Română de Drept Penal al Afacerilor (RRDPA), împreună cu Grupul editorial Universul Juridic și partenerii săi instituționali – Uniunea Juriștilor din România (UJR), Asociația Criminaliștilor din România (ACR), Asociația Română de Științe Penale (ARSP) și Universitatea Româno-Americană, au continuat și în 2025 seria tradițională de manifestări prin organizarea celei de-a XVI-a ediții a Conferinței Naționale de Drept Penal al Afacerilor.  

Conferința s-a desfășurat în ziua de 22 noiembrie 2025, în somptuoasa sală Le Diplomate, din incinta InterContinental Athénée Palace București, fiind promovată anticipat pe canalele media ale Grupului Universul Juridic și transmisă LIVE, la standarde profesionale, pe portalul premium www.universuljuridic.ro. 

Articole recomandate

Modifică preferințele pentru cookies