Într-o accepțiune care pare a prinde din ce în ce mai mult contur, cel puțin din perspectiva comunicării, asertivitatea[1]
constă în capacitatea umană de a relaționa (comunica, de a stabili legături sociale, de a transmite și susține ideile sau drepturile), în mod direct, simplu și încrezător, fără exagerare sau reținere, într-o modalitate adaptată contextului. Acest tip de interacțiune ar putea fi denumită comunicare asertivă.
Genul proxim al comunicării asertive îl constituie asertivitatea comportamentală, respectiv particularitatea omului de a se manifesta social, promovându-și clar ideile și interesele legitime, dar în mod echilibrat și argumentat, cu luarea în considerare a ideilor și drepturilor celorlalți. Când folosim expresia asertivitate comportamentală înglobăm un evantai de manifestări sociale (conduite), cum ar fi managementul asertiv, marketingul asertiv, politicile publice asertive etc. și, evident, comunicarea asertivă.
Sunt de părere că asertivitatea este susceptibilă (aptă) să producă efecte pozitive în orice domeniu al relațiilor sociale. Comportamentul asertiv poate fi privit ca un stil de viață (stilul de viață asertiv), în detrimentul altor stiluri, precum stilul belicos, stilul pasiv, stilul ipocrit, stilul flegmatic, stilul grobian, stilul vanitos, stilul obedient etc.
De regulă, rezultatul unui comportament asertiv este unul pozitiv atât pentru cel în cauză, cât și pentru ceilalți, deoarece oamenii asertivi comunică simplu, eficient și respectuos. Dacă asertivitatea practicată într-un anumit tip de relaționare devine din ce în ce mai prezentă în comportamentul unei persoane, ajungând să fie generalizată (întâlnită în cel puțin în majoritatea cazurilor), ea se transformă într-un adevărat mod de viață (modus vivendi), putând spune că cel în cauză are un stil asertiv. În situațiile în care transmiterea sau susținerea ideilor, drepturilor și intereselor legitime are loc în mod direct și clar, fără pasivitate ori agresivitate, corespunzător adevărului, într-o modalitate simplă și relevantă, atunci suntem în prezența unei comunicări asertive.
Dacă le privim în mod colectiv, comportamentele asertive apar ca premise ale unei societăți echilibrate și armonioase, în care membrii acesteia se manifestă cu dezinhibare moderată, expunându-și în mod convingător interesele și acționând riguros și civilizat (afabil, respectuos, politicos).
Printr-o metaforă, am putea spune că discursul persuasiv asertiv este ca un izvor de munte care țâșnește din rocă și apoi trece peste ori pe sub obstacole sau pătrunde prin ele și de multe ori le ocolește, croindu-și drum spre mare până când devine una cu aceasta. La fel ca apa curgătoare de munte, discursul trebuie să aibă fluență, să nu deranjeze lucrurile întâlnite în calea sa, ci să le farmece cu prezența lui, urmându-și cursul implacabil spre inima și mintea interlocutorilor, astfel încât acesta să prindă rădăcini. Transmițătorul mesajului persuasiv asertiv trebuie să acționeze riguros și să respecte receptorii.
În comunicarea juridică, asertivitatea este esențială pentru derularea corespunzătoare a activității specifice acestui domeniu. Juriștii – judecătorii, avocații, procurorii, notarii, consilierii juridici etc. – au succes în activitatea profesională, cel puțin pe termen lung, atât timp cât cunosc bine situația în care se află, iau în considerare toate argumentele relevante și acționează cu respectarea regulilor aplicabile tipului de activitate derulată.
Metaforic spus, relaționarea asertivă este calea de mijloc între comunicarea obedientă (afabilă, pasivă) și comunicarea belicoasă (agresivă, ostilă, infatuată), prin care comunicatorul transmite exact și clar ceea ce simte, gândește și dorește, dar cu echilibru, fără exagerări și într-un mod politicos.
Conduita asertivă este echivalentă cu un comportament bazat pe realitate (riguros) și politicos. În esență, rigoarea înseamnă corespondența între conținutul exprimat și adevăr, iar respectul presupune recunoașterea și acceptarea intereselor divergente ale celorlalți, conștiinciozitate și asumare.
Conduita asertivă crește nivelul calității în comunicare, scade stresul interacțiunii, diminuează riscul apariției conflictelor și determină aplanarea ori scăderea intensității celor existente. Cu alte cuvinte, prin comunicare asertivă frecvența și intensitatea disputelor scade.
În multe cazuri, comunicarea asertivă produce o ”chimie conversativă” între emitentul mesajului și interlocutor. Limbajul asertiv creează atmosfera propice în care conexiunea între participanții la dialog (emitent și receptor) se realizează pe ”lungimi de undă compatibile”. Apoi, odată stabilită conexiunea intelectuală la nivel comunicațional, aceasta generează rezultate pozitive (benigne) sau diminuează amploarea efectelor negative, comparativ cu situația contrară (inversă), când rezultatele sunt în cel mai bun caz neutre, dar de multe ori sunt negative sau chiar extrem de maligne.
Limbajul asertiv este un vehicul comunicațional prin intermediul căruia receptorul și emitentul mesajului călătoresc împreună, în conexiune intelectuală, ajungând în același spațiu ideatic și, astfel, rezultatul interacțiunii are toate șansele să fie unul favorabil (pozitiv, benign).
Comunicarea asertivă este susceptibilă să genereze efecte pozitive pe planul relațiilor sociale, deoarece este precedată de modificări benigne la nivelul sistemului nervos al interlocutorului, la fel cum relaționarea inadecvată (belicoasă, de exemplu) produce în quasitotalitatea cazurilor consecințe maligne, întrucât în anticamera rezultatului (negativ) survin schimbări maligne la nivelul sistemului nervos (receptorul trăiește o stare de surescitare sau disconfort).
Într-o altă ordine de idei, comportamentul asertiv este susceptibil de contagiune, generând modificări benigne și, în același timp, armonie socială, sub toate aspectele relevante. Conduita asertivă are succes relațional, deoarece relevă decență în manifestare și considerație pentru interlocutori.
În concluzie, limbajul asertiv presupune rigoare (acuratețe) în exprimare și respect pentru interesele legitime ale interlocutorului, excluzând exprimarea brută (nudă, nerafinată, necizelată), apatia (pasivitatea, nepăsarea, indolența), agresivitatea (ostilitatea, violența) și falsitatea (mitomania, ipocrizia, minciuna).
Plecând de la premisele expuse, consider că stilul de viață asertiv este recomandabil, în detrimentul celorlalte, întrucât are toate calitățile necesare pentru a genera chimia conversativă atât de benefică în armonizarea intereselor sociale.
Inter alia, pentru asertivitate în comunicare este recomandabil să fim atenți la următoarele:
• Exprimarea opiniilor sau punctelor de vedere cu luarea în considerare a celor emise de specialiști reputați, fără a le reproduce ca atare (tale quale), ci filtrate de propria sită intelectuală. Răspândirea largă a unei idei sau emiterea acesteia de către o persoană competentă nu constituie o garanție a temeiniciei acesteia. Pentru a ne putea forma un punct de vedere cât mai corect, fie vom apela la opiniile celor mai reputați specialiști, fie vom analiza argumentele și le vom agrea pe cele mai grele. Dacă nu este un domeniu în care să avem competență, atunci ne vom mulțumi cu ceea ce spun specialiștii recunoscuți ai domeniului. Răspândirea pe scară largă a unei opinii nu trebuie repudiată ab initio, ci numai după ce cântărim argumentele favorabile și contrare. Evident, că nici contrazicerea opiniei majoritare de către specialiști prestigioși nu garantează corectitudinea punctului de vedere. Aici trebuie să fim atenți la fenomenul abuzului de poziție. Uneori, chiar și cei mai respectați specialiști pot emite opinii incorecte, din superficialitate, eroare sau rea-credință;
• Susținerea pentru proiectele în derulare nu trebuie să se facă dincolo de limita certitudinii failibilității, în considerarea argumentului că dacă s-au consumat atâtea resurse e păcat să nu-l ducem până la capăt. Cu cât failibilitatea se apropie de certitudine, cu atât mai repede este recomandabil să oprim proiectul sau să acceptăm eroarea;
• Selecția preliminară în cazul opțiunilor multiple. Eventualul evantai foarte larg de soluții sau opțiuni trebuie restrâns la câteva care întrunesc cele mai multe criterii de eligibilitate (una dintre metode este briciul lui Occam);
• Este necesară o atenție sporită la atașamentul sau repulsia față de lucruri. Când cumpărăm lucruri dacă ni le dorim foarte mult acceptăm ușor să plătim prețuri supraevaluate, iar apoi ne dispensăm greu de ele, deoarece considerăm că ele sunt mai valoroase decât prețurile de schimb;
• Evenimentele rare nu sunt imposibile, ci doar improbabile. Improbabilitatea poate fi ușor confundată cu imposibilitatea, în special atunci când nu suntem atenți la toate riscurile de apariție a evenimentelor supuse evaluării;
• Faptele negative grave sunt ținute minte mai degrabă decât cele pozitive obișnuite. Consecințele negative severe se imprimă mult mai adânc în memoria oamenilor decât cele pozitive obișnuite sau cu relevanță mică;
• Tipul sau tipa din filme, povești sau eroii impecabili din istorie nu există, deoarece filmele, poveștile și istoria sunt creații umane rafinate sau distilate pentru a fi acceptate și iubite de către destinatari;
• Corelația nu înseamnă cauzalitate, ci de cele mai multe ori suntem în prezența epifenomenelor. De exemplu, faptul că Grivei s-a fript la gură atunci când a mâncat oul fiert nu înseamnă că oul este dăunător pentru sănătatea câinilor;
• Răul precedă binele? Nu de fiecare dată, căci viața a demonstrat că după vreme proastă, nu întotdeauna urmează vreme bună. Se poate întâmpla ca, după vreme urâtă să vină vreme dezastruoasă. De asemenea, a doua oară fulgerul poate lovi oriunde, căci Fortuna aruncă zarurile, chiar și de două ori în același loc;
• Trebuie să nu cădem în capcana adaptării poveștii, prin eliminarea detaliilor care nu se potrivesc. Uneori, anumite amănunte sunt eliminate pentru a nu afecta frumusețea narațiunii, lucru inacceptabil, deoarece uneori detaliile pot schimba substanțial povestea;
• Distorsiunea retrospectivă este un pericol frecvent în comunicare, căci postfactum este foarte ușor să emitem predicții despre trecut;
• O atenție sporită merită acordată fenomenului iluziei controlului, care este în fapt un fals control, pe care credem că-l deținem. De asemenea, trebuie să acceptă că, uneori, lucrurile se îndreaptă singure sau merg bine de la sine, fără vreo contribuție din partea noastră;
• Analiza serioasă a ceea ce nu confirmă regula. Regulile sunt confirmate sau infirmate de excepții;
• Nu întotdeauna putem apela la extrapolare, de la ceea ce știm la ceea ce este similar, întrucât anumite detalii nu permit extinderea aceiași soluție;
• Atât eroii, cei care au avut succes și au fost declarați învingători, cât și anonimii, cei care au pierdut, trebuie să fie avuți în vedere, chiar dacă primii mai mult decât ultimii. De multe ori, cei care au pierdut s-au comportat mai eroic decât câștigătorii. Uneori, în anticamera rezultatului se găsesc factori cu rol cauza externi conduitei analizate;
• Cumpărătorii se îndreaptă spre cei mai plăcuți vânzători, în special la prețuri comparabile. De multe ori, când cumperi ceva faci analogie cu cel care ți-a vândut lucrul;
• Reducerea așteptărilor față de lucrurile pe care nu le putem controla;
• Media și relativitatea acesteia;
• Lucrurile despre care credem că ne vor aduce fericirea, aproape sigur nu o vor face. După un succes, plăcerea dispare.
[1] Introducerea în circulație a termenului ”asertiv” este atribuită psihologului clinician Andrew Salter.
Prof. univ. dr. av. Mihai Adrian Hotca
